Sunt trei opere.Fiecare dintre ele prezintă sentimentul iubirii.Sentimentul apare mereu în opoziţie cu realitatea.Fie că banul învinge dragostea (ca în "Moara cu noroc"),că marea dragoste se cere împlinită,aducând după sine confuzie,nestăpânire ("Anna Karenina"),sau că aceeaşi mare dragoste se dovedeşte a fi doar o închipuire/o iluzie ("Ultima noapte de dragoste,Întâia noapte de război"),sentimentul eternei iubiri cheamă mereu,creează mereu,uneltind iluzia marei împliniri.
Am ales "Ultima noapte de dragoste.Întâia noapte de război" deoarece Ştefan Gheoghidiu a fost personajul cu care am empatizat în cea mai mare măsură.
De altfel,povestea protagonistului (atât citită,cât şi vizionată în mod repetat) m-a inpresionat de fiecare dată.Ca şi când aş fi citit pentru prima dată cartea,sau aş fi vizionat filmul pentru întâia dată,la fel şi acum mă regăsesc în trăirile tumultuase ale lui Ştefan Gheoghidiu.
Prima parte a romanului dezvăluie faptul că Ştefan Gheorghidiu este sublocotenent,proaspăt concentrat într-un regim de infanterie,trimis pentru fortificarea Văii Prahova,între Buşteni şi Predeal,apoi în munţi,în regiunea Dâmbovicioara.Încă de la început este semnalat drumul zbuciumării pe care va merge Gheorghidiu:"Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la facultate şi bănuiam că mă înşeală". De altfel,el precizează ulterior că în urma unei moşteniri cuplul cunoaşte o mare schimbare. Idealul de feminitate e schimbat din momentul în care viaţa mondenă dobândeşte pentru Ela o importanţa deosebită: ”Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare(banii)“. Eroul are impresia că în soţia sa “dormitau” lent asemenea porniri. Fire reflexivă, acumulează progresiv semne ale neliniştii şi îndoielilor sale interioare pe care le disecă cu minutozitate. Viaţa eroului devine un calvar, întalnirea întamplatoare cu Ela, dupa o despărţire temporară, îi prilejuieşte o adevarată revelaţie: “Simţeam că femeia aceasta era a mea, în exemplar unic, aşa ca eul meu, ca mama mea, ca ne întalnisem de la începutul lumii”. Criza de gelozie şi incertitudinea iubirii se accentuează în timpul plimbării la Odobeşti. Comportamentul ei pune sub semnul întrebării fidelitatea sa şi se reflectă în conştiinţa eroului: “Mici incidente luau proporţii catastrofale”. Era o suferinţa de neînchipuit care se hrănea din propria substanţă. Chiar evenimente banale, exterioare declanşau reacţii în planul conştiinţei. Suspiciunile se amplifică observand compania avocatului G., barbat modern, monden: “Imi descopeream nevasta cu o uimire dureroasă”, sufletul şi toate simţurile lui sunt în alertă. Eroul suferă nu numai din amor propriu rănit, neputinţă şi deziluzie, ci mai ales deoarece se dedublează, îşi ascunde framântările, afişând indiferenţa: “Mă chinuiam launtric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”. Analizandu-se, confesându-se,el respinge etichetarea de gelos: “N-am fost niciodată gelos, deşi am suferit atât din cauza iubirii”. Împlinirea,ca personalitate umană,prin iubire determină luciditatea analizei("câtă luciditate,atâta conştiinţă,câtă conştiinţă atâta pasiune şi deci atâta dragoste"-spunea personajul lui C.Petrescu remarcând de altfel realitatea crudă.) Drama erotică dobândeşte alte dimensiuni prin cealaltă ipostază existenţială a eroului-participant la război.Experienţa războiului constituie un punct terminus al dramei personalitaţii intelectualului. Demistificat, războiul tragic şi absurd e prezentat într-o viziune realistă în numele autenticităţii şi adevărului. Drama iubirii devine infimă raportată la drama războiului. În momente de apocalipsă gândeşte cu aceeaşi luciditate; frontul e o altă dimensiune a vieţii, o experienţă trăită intens şi concentrată în conştiinţa individului.Capătă astfel capacitatea de a-şi controla emoţiile şi gestiona emoţiile.Eroul, confruntat cu realitatea frontului, nu rămane un simplu observator,ci trăieşte experienţa consumată în întregul ei, o experienţă esenţială-haosul general, dramă colectivă, fără aură eroică.Imaginea grotească a câmpului de luptă, spaima în faţa morţii, degradarea fizică şi psihică, absurditatea măcelului reprezintă faţa adevarului ce distruge ordinea interioară a individului. Sufletul se zbate în incertitudinea momentului următor, incapabil de a fi prevăzut. În raport cu ce îl înconjoară, cu viaţa şi moartea, nesocotind parcă timpul şi spaţiul, drama sa erotică e neglijabilă. Doreşte chiar să se despartă de trecut. Astfel,rănit de realitatea frontului, eroul solitar, are revelaţia comunicării directe cu comunitatea (socializându-se), a solidarităţii de arme, a camaraderiei în faţa morţii. Ea este cea care îi va da puterea să se despartă de o lume, să se elibereze de orice angajamente creându-şi noi disponibilităţi de existenţă-îi dăruieşte Ellei casele de la Constanţa,bani,lucruri personale: "Adică tot trecutul".
"Ultima noapte de dragoste,Întâia noapte de război" conturează o realitate obiectivă,în care “O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie…”.Personajul,aparţinând tipologiei intelectualului,se autoexpune permanent unui proces de autoflagelare,hărţuire sufletească,în căutare de noi răspunsuri.
Sentimentele şi trăirile protagonistului impresionează atât în cadrul cărţii,cât şi al filmului.Însă care ar fi calea prin care ne apropiem mai mult de acţiunea care se desfăşoară şi de sufletul protagonistului?Cartea sau filmul?Părerea mea este că cele două modalităţi de pătrundere în acest spaţiu se completează reciproc.Este adevărat că,prin intermediul cărţii,ne putem valorifica imaginaţia.Lăsand gandurile noastre să creeze,ne vom forma singuri o imagine despre acţiunea pe care o întrezărim printre rândurile cărţii.
Pe de cealaltă parte,filmul poate fi o cale de a da viaţă “fiinţelor de hârtie”(J.Piaget).Astfel,dispunem de o modalitate palpabilă/concretă de a ne familiariza cu personajele şi mediul în care acestea se desfăşoară.
Altfel privind problema,citind cartea ne vom forma singuri o opinie despre privind subiectul scrierii.Urmărind filmul,vom recepta practic o viziune subiectivă,una tranfigurată prin prisma creatoare a regizorului ,scenaristului. Istoria filmului poate fi diferită de cea a cărţii. Firul principal al acţiunii este păstrat,însă pot fi adăugate/scoase/modificate unele secvenţe,în funcţie de disponibilitatea/viziunea de interpretatre a regizorului/scenaristului.
În concluzie,pledez pentru ambele modalităţi de lecturare,însă recomand ca întâia dată să fie citită cartea.Astfel,avem acces mesajul creatorului.Ulterior,devenim noi înşine creatori-transfigurând mesajul în funcţie de propriile disponibilităţi.În cele din urmă,vizionând filmul,vom descoperi o nouă modalitate de interpretare.
Paginile cartii:"Ultima noapte..."
CORNEA VERONICA,cls aXIa C
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu